Test: Gilera FUOCO 500 ie – Pasiune, aventura, inovatie

fuoco500i

Am aşteptat ceva până să facem testul cu Gilera Fuoco 500 ie. Nu pentru că nu am putut, dar se spune despre aşteptare că face lucrurile mult mai incitante. Ai grijă ce-ţi doreşti, pentru că ar putea deveni realitate. Vroiam să vedem dacă focul, non conformismul modelului, agresivitatea imaginii şi puterea ar putea să fie înfrânte de ploaia ce ne-a indicat varianta testului extrem. Deci, 3 roţi, ploaie şi oraş.

Concluzia…

Fuoco este mare pentru oraş, dar este foarte bun pentru a putea fi vizibil în orice oglindă retrovizoare. Vă recomandăm varianta roşie pentru că atrage privirea ambelor sexe posesoare de automobile în trafic. Şi ne referim strict la oglinda retrovizoare. Este în schimb un foarte bun vehicul pentru călătoriile pe distanţe lungi. Chiar dacă pare uşor ciudat când îl priveşti şi te gândeşti imediat la Piaggio MP 3, aparenţele înşeală. Trebuie doar să atingi uşor acceleraţia pentru a simţi cei 500 cmc (492,7 mai precis) şi pentru a ajunge de la 0 la 100 în 7 secunde. Şi asta nu e tot. Are 216 cm lungime, 77,5 cm lăţime şi 244 kg, cu 40 kg mai mult decât MP 3 şi o viteză de top de 143 km/h. Noul motor MASTER 500 ie cu 4 valve, injecţie directă şi răcire cu lichid, poate oferi performanţe remarcabile: 40 CP la 7250 rpm cu un vârf de cuplu de 42 Nm la 5500 rpm.fuoco_back

Cele două roţi independente fac cu siguranţă diferenţa: stabilitate şi siguranţă sporită. Umitor este faptul că, dacă vrei să faci o comparaţie cu un scuter convenţional vei descoperi că diferenţa la pilotare este minimă. Ţevăria faţă şi grila radiatorului te duc cu gândul la un quad, analogia continuând şi cu blocurile optice, două rânduri de lumini suprapuse şi o agresivitate pronunţată.
Să vorbim şi de calitatea finsajelor. Doar cuvinte de laudă. Calitatea plasticelor este exemplară, iar îmbinarea excelentă. Vehiculul de teste a depăşit 2500 de km de exploatare (şi fiind de teste garantăm că a fost o exploatare „intensivă“) şi nu am sesizat vreo diferenţă în calitatea îmbinărilor. Bordul este complet, preluat de pe MP 3 şi oferă toate informaţiile de care ai nevoie, poate chiar mai mult dacă lum în calcul şi afişarea temperaturii exterioare. Să nu uităm de indicatorul sistemului de blocare a înclinaţiei, un indicator luminos care se aprinde la o viteză de sub 15 km/h şi 2000 rpm, şi care se stinge fie manual prin apăsarea bunonului, fie accelerând peste 2000 rpm.

fuoco_test1Suspensia faţă este formată dintr-un patrulater articulat, compus din 4 braţe din aluminiu şi mecanismul cu bieletă trasă pentru blocarea suspensiei. Pe spate sunt 2 amortizoare hidraulice cu dublu efect şi arc reglabil în 4 poziţii. De confort şi stabilitate se ocupă şi pneurile Pirelli GTS de 14″ cu sidewall 140/70 de pe spate şi 12″ pe faţă, precum şi ampatamentul de 1550 mm. Frânele BREMBO sunt un mare plus. cele 2 discuri de pe faţă cu diametrul de 240 mm frâneză execelent chiar şi în situaţii limită (ploaia care ne-a urmat pe tot parcursul testului nu a creat nicio problemă la frânare). La blocarea roţilor faţă direcţia se păstrează, iar tendinţa de alunecare a vehiculului nu este mare. Frâna spate este de nota 10 şi poate bloca la cerere. Să nu omitem frâna de parcare, excelentă pe suprafeţe de staţionare înclinate.
Manevrabilitatea este foarte bună, dar direcţia necesită puţină acomodare. Cât despre blocarea direcţiei la viteze mici trebuie avută mare grijă raportat la greutatea vehiculului. Dinamică excelentă, permiţând schimbări rapide de direcţie în siguranţă. Când te-ai acomodat cu direcţia poţi lua viraje la viteză ridicată.
Şaua este un alt punct forte. Comodă, oferă o poziţie de pilotaj foarte bună, iar spaţiul pentru pasager este suficient. Mânerele de susţinere şi scăriţele sunt aşezate corect şi se încadrează perfect în look-ul general. Există spaţiu de depozitare doar sub şa, unde încape o cască integrală şi mai rămâne un mic spaţiu. Poziţia de pilotaj este destul de confortabilă la mersul prin oraş, fără o tentă sportivă exagerată. În schimb, pentru o deplasare la viteză ridicată apar ceva probleme cu vântul, protecţia fiind relativ scăzută. Dar dacă achiziţionaţi opţionalele puteţi scăpa de neplăceri. Oricum senzaţia este de a pilota un maxi scuter sportiv, corelată cu siguranţa deplasării oferită de cele 2 roţi frontale.
Poate că nu am atins toate punctele de atracţie ale lui Fuoco 500 ie, dar ce am descoperit a creat o experienţă interesantă şi, odată cu ploaia am dovedit că, focul, apa, aerul şi pământul sunt elementele importante în viaţa noastră. Şi le-am avut aproape în testul asta.
Preţul este destul de ridicat şi dă de gândit în legătură cu cât de practic este în oraş comparat cu un scuter convenţional.

spects_gilera

3 Comentarii

  1. Felicitari pentru test.
    Cateva recomandari:
    - “…puterea ar putea să fie înfrânte de ploaia…” se scrie corect sa infrunte.
    - comentariul de dinaintea mea e spam.

  2. hahaha. chiar ma gandeam cand o sa fie si in Romania un test. eu sunt unul din fericiti acestui maxiscuter si dupa 15000km facuti in buc ma urc pe el cu aceiasi placere cu care m-am urcat si cand l-am cumparat!!! ma ajutat sa ies din multe situati “nasoale”. franele au un mare “caracter”!!!

  3. Si eu am unu . Sunt foarte multumit. desi abea l-am luat, calitatea plasticelor si a butoanelor nu ma multumeste.
    Am inteles ca e tipic la italieni .. sa nu mearga cate un buton, cate un senzor :)
    Dar sunt foarte multumit si asa. mai cobor din cand in cand cu spreyul de contacte sa dau pe butoanele de la semnal si blocare roti :D
    Mario … hai sa luam legatura daca esti din bucuresti sa mai discutam una alta. Gasesc greu posesori de fuoco !